


Obiectivul general al proiectului:
Îmbunătățirea accesului la piața muncii pentru 279 tineri cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani, inclusiv NEETs, aflați în căutarea unui loc de muncă, din Regiunea de Nord-Vest, județele Cluj și Maramureș, prin participarea în cadrul proiectului la măsuri active de ocupare, respectiv participarea la măsuri integrate și personalizate de sprijin, informare, consiliere, mediere și formare relevante pentru piața muncii din cele două județe.
Contract: PEO/440/P4/ESO4.1/328128
Date statistice
valoarea totală a proiectului
(lei):
Valoarea finanțării UE
(lei):
număr de
tineri beneficiari:
perioada de
implementare:
regiunea
de implementare:
număr de persoane care obțin certificare profesională:
Activitățile Proiectului:
A1
Informare, recrutare și selecție a grupului țintă
Această activitate presupune o campanie activă de informare în județele Cluj și Maramureș pentru a atrage tinerii interesați să participe în proiect. Se vor folosi diverse canale de comunicare, iar selecția grupului țintă va fi realizată pe baza unor criterii clare pentru a include tineri NEET, tineri din comunități vulnerabile și persoane din domeniile identificate strategic.
A2
Consiliere profesională și planificarea parcursului personalizat de formare
Fiecare tânăr participant va beneficia de servicii individuale de consiliere în carieră, pentru a stabili împreună cu un consilier planul optim de formare și angajare. Consilierea va include orientare spre domeniile cu potențial pe piața muncii, crearea unui CV adaptat și pregătirea pentru interviuri de angajare.
A3
Formare profesională
Derularea cursurilor autorizate de formare profesională în domenii precum comerț cu amănuntul, restaurante și alte activități de servicii de alimentație, peisagistică și servicii pentru clădiri, pentru care există cerere în regiune. Formarea va fi adaptată profilului fiecărui tânăr și va include atât componente teoretice, cât și practice, pentru a crește angajabilitatea participanților.
A4
Medierea muncii și inserția profesională
Proiectul va susține legătura directă dintre tinerii pregătiți și angajatori, facilitând medierea muncii prin identificarea de locuri de muncă adecvate și facilitarea angajărilor. De asemenea, se va încuraja și sprijini inițierea de activități independente sau activități în economia socială.
A5
Suport și mentorat în procesul de integrare socio-profesională
Pentru a asigura o integrare durabilă, proiectul va oferi suport continuu și activități de mentorat post-angajare, ajutând tinerii să depășească eventualele dificultăți și să-și păstreze locul de muncă.
A6
Organizarea de workshopuri tematice și campanii de conștientizare
Se vor organiza sesiuni interactive și campanii care să promoveze valori precum egalitatea de șanse, nediscriminarea, incluziunea socială, cultura antreprenorială și dezvoltarea durabilă, consolidând astfel atitudinile pozitive în rândul tinerilor.
A7
Dezvoltarea unui portal online și a unor resurse educaționale accesibile
Va fi creată o platformă digitală modernă, care să ofere materiale și cursuri online, accesibile tinerilor din grupul țintă, inclusiv celor cu dizabilități, susținând învățarea continuă și facilitând accesul la informații și suport în procesul de formare și integrare.
Partenerii Proiectului:

Rogepa
Rogepa este o companie româno-germană activă în regiunile orașelor Baia Mare și Cluj-Napoca, România, activitatea principală fiind educația adulților. Designul programelor de formare, dezvoltarea de curricule, consilierea profesională, designul de materiale de formare, managementul de proiecte europene și planificare de evenimente naționale și internaționale sunt domeniile în care avem experiență. Credem în folosirea tehnologiilor actuale pentru a face formarea de înaltă calitate accesibilă pentru toți.
Cu o expertiză solidă în educație pentru adulți și formare profesională, Rogepa se va ocupa de toate activitățile care țin de informarea, recrutarea și consilierea tinerilor. Echipa Rogepa va organiza campanii de comunicare pentru a crește interesul tinerilor în formarea profesională continuă, va asigura consilierea și tutoratul personalizat pentru peste 660 de participanți, va desfășura workshopuri de dezvoltare a competențelor transversale și digitale, și va crea o bibliotecă online interactivă pentru susținerea învățării. Astfel, Rogepa va sprijini tinerii să dobândească abilitățile necesare pe piața muncii și să-și construiască o carieră solidă.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș
Instituție publică specializată pe servicii de ocupare, consiliere și formare profesională, cu rol esențial în recrutarea și susținerea grupului țintă.
Asigură legătura directă cu piața muncii locală, oferind suport specializat pentru medierea angajării tinerilor în județ. AJOFM va pune la dispoziție baza de date cu locuri de muncă vacante, va coordona sesiunile de informare și consiliere profesională, va facilita accesul tinerilor la cursuri autorizate și va monitoriza integrarea lor socio-profesională. De asemenea, va promova egalitatea de șanse și incluziunea socială pentru grupurile vulnerabile. Prin acest rol, AJOFM Maramureș asigură o legătură realistă și eficientă între tinerii din proiect și angajatorii din regiune.
Beneficii pentru tinerii participanți:
Participarea în proiectul „Acces la ocupare pentru tineri” aduce următoarele avantaje concrete pentru tineri:
Acces gratuit la servicii integrate de informare, consiliere și mediere pe piața muncii, adaptate nevoilor fiecăruia.
Oportunitatea de a urma cursuri de formare profesională în domenii cu cerere reală pe piața muncii locale.
Suport personalizat pentru pregătirea CV-ului și a interviurilor de angajare, astfel încât să crești șansele reale de angajare.
Sprijin pentru obținerea certificărilor profesionale recunoscute pe plan național și european.
Posibilitatea de a beneficia de activități de mentorat și acompaniere în perioada de integrare pe piața muncii.
Incluziune socială și depășirea barierelor legate de discriminare, gen sau dizabilități, prin participarea la workshopuri tematice.
Acces la o comunitate activă de tineri, cu schimb de experiențe și sprijin reciproc.
Șansa de a-ți începe o activitate independentă prin consiliere dedicată antreprenoriatului și economia socială.
Participarea în acest proiect te ajută să-ți construiești o carieră solidă, cu pași siguri și resurse adecvate!
Evenimente și noutăți ale proiectului:
Mai Mult
Dacă sunteți interesați să participați la proiectul Acces la Ocupare pentru Tineri, puteți să vedeți condițiile de participare și să completați formularul de participare apăsând butonul de mai jos.
Pentru orice informație sau propunere, vă rugăm să ne contactați.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați mfe.gov.ro
